vineri, octombrie 05, 2007

Liverpool FC








Liverpool Football Club (cunoscut mai simplu ca Liverpool) este o echipa englezească de fotbal din nord-vestul Angliei. De la fondarea sa în 1892, Liverpool a câştigat cel mai mare număr de Cupe UEFA, Supercupe ale Europei şi Cupe ale Ligii. Terenul propriu al clubului este stadionul Anfield, cu o capacitate de 45,362, aflat la aproape trei mile de centrul oraşului Liverpool.

Clubul a fost fondat la 15 martie 1892 de către John Houlding, proprietarul lui Anfield. Houlding a decis formarea propriei echipe după ce Everton părăsise Anfield în urma unei dispute asupra închirierii. Numele original avea să fie Everton F.C., dar a fost schimbat în Liverpool F.C. (după F.A. a refuzat recunoaşterea echipei sub numele precizat iniţial).

Clubul a fost prezent al două dintre cele mai mari tragedii din fotbalul european — la Heysel în 1985 şi Hillsborough în 1989. După Heysel, cluburilor engleze le-a fost interzisă participarea în competiţiile europene pentru o perioadă de cinci ani, şase în cazul lui Liverpool.

Liverpool Football Club nu trebuie confundat cu Liverpool (Rugbi) Football Club care a fost format în 1858 şi este cunoscut astăzi ca Liverpool St. Helens.

Naşterea lui Liverpool F.C.
Liverpool F.C. a fost format de către John Houlding în 1892, fiind ales la Liga de Fotbal, alături de Woolwich Arsenal doi ani mai târziu. Clubul a fost format după ce Everton F.C părăseşte Stadionul Anfield în urma unei dispute cu proprietarul terenului, mutându-se în Goodison Park, nu departe de fosta locaţie. Liverpool rămâne la Anfield până în prezent.

Primele succese
În 1901, internaţionalul scoţian Alex Raisbeck devine primul căpitan al lui Liverpool care câştigă Football League Championship, iar Liverpool reuşeşte această performanţă încă o dată în 1906.

În 1914, Liverpool îşi face pentru prima oară apariţia în finala FA Cup, însă pierde în faţa lui Burnley. în 1922, şi încă o dată în 1923, condusă de fundaşul englez Ephraim Longworth, Liverpool câştigă liga. În sezonul 1946-1947, primul după Al Doilea Război Mondial, Liverpool surprinde înregistrând un nou succes. Avea să urmeze peste un deceniu de mediocritate.

Revoluţia lui Bill Shankly
Bill Shankly devine managerul lui Liverpool îm 1959, iar în următorii cincisprezece ani avea să transforme echipă într-una dintre cele mai puternice din Europa. În al treilea sezon ca manager, câştigă campionatul Diviziei Secunde şi promovează în elita engleză, unde activează din acel an. În 1964, Liverpool câştigă liga engleză. Nu reuşeşte să apere acest trofeu sezonul următor, însă compensaţia provine din primul succes înregistrat vreodată în F.A Cup. Un an mai târziu, Liverpool recâştigă campionatul. În acel moment, Shankly era privit drept unul dintre cei mai buni manageri din lume, iar echipa sa deţinea unii dintre cei mai mari jucători din Anglia - Roger Hunt, Ian St John şi Ron Yeats sunt doar unii dintre aceştia. Liverpool face primul mare impact în mediul european în 1973, printr-un triumf în Cupa UEFA, fără a ignora sarcina internă. Câştigă din nou F.A Cup un an mai târziu, însă Shankly uimeşte lumea fotbalistică la puţin timp după aceasta anunţându-şi retragerea. Jucătorii şi fanii clubului au încercat să-l convingă să continue, iar muncitorii unei fabrici chiar au ameninţat că vor intra în grevă. Shankly a ignorat aceste doleanţe şi se alătură fanilor ca spectator, predând sarcinile manageriale lui Bob Paisley.

Bob Paisley: Cea mai glorioasă perioadă
Bob Paisley a fost managerul lui Liverpool F.C din 1974 până în 1983, iar în cursul acestor noua ani a devenit unul dintre cei mai mari manageri care au activat vreodată la un club englez. A câştigat un total de 21 trofee, inclusiv trei cupe europene şi trei titluri de campioană consecutive, sfârşindu-şi cariera cu o dublă: campionatul şi Cupa Ligii. Sub conducerea lui Paisley, o nouă eră a vedetelor a început. Dintre acestea îi amintim pe Graeme Souness, Ian Rush şi Alan Hansen. Acum devine clar pentru toată lumea că Liverpool este clubul englez pe care toată lumea dorea să-l sprijine, clubul englez cel mai în vogă.

Joe Fagan: Concis, dar glorios
Antrenorul veteran Joe Fagan ajunge în poziţia de manager după retragerea lui Paisley, iar în primul său sezon la cârmă face din Liverpool primul club englez care câştigă trei trofee importante în acelaşi an - titlul ligii, Cupa Ligii şi Cupa Europeană.

Al doilea sezon ca manager avea să fie ultimul pentru Fagan, având un final traumatic. Pierzând în faţa vecinilor de la Everton în cursa pentru titlul ligii, Fagan decide să se retragă în flăcări, cu o victorie în Cupa Europeană. The Reds înregistrează un sezon fără trofee, cum rareori s-a întâmplat, pierzând în finala Cupei Europene cu scorul de 1-0 în faţa lui Juventus la stadionul Heysel din Bruxelles. Însă dezamăgirea înfrângerii a fost irelevantă, cum 39 de spectatori, dintre care aproape toţi fani ai lui Juventus, sunt striviţi în timpul unor altercaţii în tribune înainte de începerea partidei. Mai târziu, unii fani ai lui Liverpool sunt condamnaţi pentru acuzaţii de omucidere legate de această tragedie. Consecinţa a fost o eliminare timp de cinci ani a tuturor cluburilor englezeşti din fotbalul european, iar Liverpool cu un an mai mult decât toate celelalte.

Kenny Dalglish: Mai multă glorie
Fagan predă frâul atacantului Kenny Dalglish, care se formase drept un jucător de calitate mondială, vrând acum să se afirme şi în postura de manager. Primul sezon la conducere nu ar fi putut fi unul mai bun decât atât, The Reds învingând competitorii Everton, West Ham United şi Manchester United în câştigarea ligii. Îi invinge pe vecinii de la Everton cu scorul de 3-1 în finala F.A Cup şi devine a treia echipă din secolul XX care realizează dubla: liga şi cupa engleză.

Sezonul 1986-1987 a fost unul fără trofee, cum echipa condusă de Dalglish a terminat pe poziţia a doua, în spatele lui Everton, si a pierdut finala Cupei Ligii în faţa lui Arsenal. Existau temeri că zilele de glorie ale lui Liverpool sunt pe sfârşite, când atacantul Ian Rush a fost vândul lui Juventus pentru £3.2 milioane, însă succesorul său, John Aldridge, în valoare de £750,000 a închis gura criticilor clasându-se pe primul loc în topul golgheterilor în sezonul 1987-1988, ajutându-i pe the Reds la un nou succes în campionat - de această dată obţinut cu doar 2 înfrângeri în întreg sezonul. Noua extremă winger John Barnes a primit distincţia de Jucătorul Anului. Partea negativă a acestui sezon a fost o înfrângere şoc cu scorul de 1-0 în faţa lui Wimbledon în finala F.A Cup. Până în acest punct, Liverpool era una dintre cele mai puternice echipe din Anglia de peste 20 de ani. Wimbledon, însă, promovase în Prima Divizie de doar două sezoane.

1892 – Liverpool Football Club se formeaza
Atunci cand Football League a fost fondata in 1888, Anfield a fost unul din terenurile originale ale ligii. In septembrie 1888, prima duminica a Ligii de Fotbal, Anfield a primit vizita echipei Accrington, ce a jucat insa nu impotriva "rosilor" de la Liverpool, ci a "albastrilor" de la Everton. Istoria lui Liverpool FC incepe odata cu a marilor nostri rivali si vecini, Everton.

1901 - Primul titlu
1950 - Prima aparitie pe Wembley
1965 - LFC cucereste FA Cup pentru prima oara in istorie
1977 - Campionii Europei
1985 - Dezastrul de la Heysel
2001 - Cupa UEFA si supercupa Europei
2005 - Castigatori Champions League

Palmares national
18 titluri de campioana (locul 2 Manchester U cu 15 titluri, locul 3 Arsenal cu 13)
1900-01, 1905-06, 1921-22, 1922-23, 1946-47, 1963-64, 1965-66, 1972-73
1975-76, 1976-77, 1978-79, 1979-80, 1981-82, 1982-83, 1983-84, 1985-86
1987-88, 1989-90

De 7 ori castigatoare FA Challenge Cup
1964-65, 1973-74, 1985-86, 1988-89, 1991-92, 2000-01, 2005-06

De 7 ori castigatoare Cupa Ligii
1980-81, 1981-82, 1982-83, 1983-84, 1994-95, 2000-01, 2002-03
Palmares international
Cupa Campionilor Europeni
1976/77, 1977/78, 1980/81, 1983/84
UEFA Champions League
2004/05
Super Cupa
1977, 2001, 2005
Cupa UEFA
1972/73, 1975/76, 2000/01

In anii 1977, 2001 si 2005, Liverpool a dominat Europa, reusind 3 eventuri de-a lungul istoriei: de doua ori Cupa Campionilor Europeni si Super Cupa si odata Cupa UEFA si Super Cupa Europei.

Miliardarii americani George Gillett şi Tom Hicks (in imagine) şi-au asigurat controlul asupra clubului Liverpool, după ce au preluat peste 80 la sută din acţiunile acestuia, a anunţat vineri clubul englez de fotbal într-un comunicat la Bursa din Londra.

Pentru a fi adoptate, deciziile luate în Adunarea generală trebuie să primească 75 la sută din voturile acţionarilor. Astfel, Hicks şi Gillett pot acum, dacă doresc, să se retragă de la Bursă.

Cei doi miliardari, proprietarii mai multor francize din sportul nord-american, au preluat clubul englez de fotbal la începutul lunii februarie.

Un comentariu:

Constantin spunea...

Bah esti nebun:D....Prea tare....."WE NVER WALK ALONE":D....Intradevar:D